Alberto Suits & Tailoring aduce Collezione Primavera la BFW
Alberto Suits & Tailoring este un brand creat atât prin muncă, efort şi sacrificii, cât și prin pasiunea pentru frumos și dorința de a face lucruri de înaltă calitate. Totul a început din dorinţa de a schimba ceva, de a aduce un plus valoare pieței din România.
Designul costumelor din colecțiile lui Alberto Dobre este inspirat de tot ceea ce îl înconjoară, de viața oamenilor din jur, de necesitățile lor și de tendințele actuale în materie de fashion. Alberto este constant atent şi orientat pe detaliile din jur, iar gândirea după care se ghidează este aceea că o idee măreaţă se poate naște într-o clipa, o idee ce poate inspira o întreagă colecție.
Familia a reprezentat și reprezintă în continuare modelul și un important sprijin ce ajută constant la creșterea brandului Alberto Suits and Tailoring, în adevăratul sens al cuvântului. Când spunem „familie”, ne referim atât la persoanele apropiate, cât și la fiecare angajat din cadrul companiei, familia Alberto Suits and Tailoring.
În noua colecție primăvară/vară 2017, „Collezione Primavera”, Alberto Suits and Tailoring ridică standardul la un nou nivel, toate costumele fiind croite din materiale de cea mai bună calitate, lână super 150s - o lână de calitate superioara ce rezistă mai mult în timp.
Despre Alberto se pot spune multe, dar cel mai adevărat lucru pe care îl veţi auzi este dedicarea şi simţul de răspundere cu care îşi gândeşte şi croieşte costumele, nelăsând nici un detaliu la voia întâmplării. Până la urmă, aspectul costumului este într-adevar foarte important, dar detaliile sunt cele ce fac diferența între un costum bun și unul extraordinar.
Mai multe detalii pe https://www.facebook.com/AlbertoSuits/